Ce-ar fi daca Nassim Haramein ar avea dreptate? (6)

Articol preluat din Revista NEXUS: Gaura neagra din inima atomului. Descoperirea care revolutioneaza fizica.

Ce-ar fi daca Nassim Haramein ar avea dreptate? (6)

De Marc Mistiaen

Partea a sasea

Masa unui proton este 10 la puterea a 14-a!

Daca luam ca raza Schwarzschild valoarea razei unui proton, 1,32 fm (femtometri), adica 10 la puterea -15m, vom obtine un proton gaura neagra cu masa 8,85 X 10 la puterea 14 (grame) - masa Schwarzschild, numita masa holografica a protonului. Aceasta masa holografica este de asemenea in concordanta cu masa estimata a universului. Tabelul de mai jos arata ca protonul gaura neagra se aliniaza pe dreapta maselor, spre deosebire de masa protonului masurata in laborator (10 la puterea -24 grame).

Prima notiune care trebuie inteleasa bine este vidul, vacuumul. In primul rand, in interiorul materiei exista foarte mult vid. Simplificand, marimea unui atom este de aproximativ 10 la puterea -10 metri, adica, aproximativ a zecea milioana parte dintr-un milimetru. Nucleul unui atom are cam 10 la puterea -15 metri, ceea ce il face de o suta de mii de ori mai mic decat un atom. Volumul nucleului (dimensiunea la puterea a treia) este de un cvadrilion de ori mai mic decat cel al atomului. Prin urmare, volumul atomului este vid in proportie de cel putin 99,999%! Intr-adevar, materia este alcatuita din spatiu vid, din moment ce exista goluri uriase intre diferitele nuclee ale atomilor uniti intre ei pentru a forma molecule. Un exemplu, pentru a intelege mai bine: daca s-ar mari nucleul unui atom pana la dimensiunea unei sfere cu diametrul de un metru, electronii s-ar afla la 50 de kilometri distanta de acesta. Daca doi atomi ar fi impreuna, cele doua nuclee ar fi la o distanta de 100 de kilometri unul de celalalt ... doua sfere cu diametrul de un metru la 100 de kilometri una de cealalta! Prin urmare, vacuumul este omniprezent, fie ca se afla in interiorul materiei sau in afara ei.

A doua notiune: vacuumul, vidul nu este gol. Intr-adevar, el contine energie sub forma de fluctuatii, de vibratii. Aceasta energie este gigantica, deoarece densitatea fluctuatiilor vacuumului la nivel cuantic, denumita densitatea Planck, este de 5,16 X 10 la puterea 93 g/cm cub. Ne putem imagina ce ar putea insemna cifra 1 urmata de 93 de zerouri in contul bancar!

Ce-ar fi daca Nassim Haramein ar avea dreptate? (6),

Scalarea permite organizarea materiei luand in considerare masa in functie de raza. Cand luam dimensiunile diferitelor corpuri din univers, mai precis masa si raza fiecaruia dintre ele, vom obtine pe grafic o linie dreapta. Masa Planck, cea mai mica valoare din univers, este punctul de plecare, din stanga, iar masa universului este punctul de sosire, de sus, din dreapta. Pe aceasta linie gasim pamantul, soarele, galaxiile, pulsarii, quasarii ... dar nu si protonul standard, ci mai degraba protonul Schwarzschild. Cand incercam sa punem protonul standard, el cade sub linie, in timp ce protonul gaura neagra se afla pe linie. Aceasta arata ca universul este organizat cu precizie matematica, de la infinit de mare, la infinit de mic.

(continuarea in partea a saptea)

-------

Max Planck si dezvoltarea mecanicii cuantice

Dezvoltarea mecanicii cuantice a inceput in 1894, odata cu munca de pionierat a lui Max Planck, care a studiat problema radiatiei emise de corpurile negre. In fizica, se considera ca un corp negru este un corp care absoarbe radiatia electromagnetica, oricare ar fi frecventa sau incidenta acesteia. Un astfel de obiect, in echilibru termic, va emite insa radiatie electromagnetica. A aparut in acest fel o problema majora: spectrul radiatiei electromagnetice a unui corp negru emite energie infinita in regiunea ultravioleta a spectrului, numita catastrofa ultravioleta.

La acea vreme, Planck a prezentat punctul de vedere ca exista lumina care emite radiatii numai in numere intregi. Intreaga cantitate de energie sare continuu de la o valoare la alta, creand un pachet de energie mai degraba cuantificat, decat continuu si infinit. Cu alte cuvinte, Planck a emis ipoteza potrivit careia cantitatea de energie pe care o unda o poate schimba cu materia este discontinua. Rezultatele sale teoretice si-au dovedit valabilitatea atunci cand el a prezis valoarea experimentala corecta pentru spectrul unui corp negru si a rezolvat in mod natural catastrofa ultravioleta. Legea lui Planck ne spune ca energia electromagnetica poate fi emisa numai in pachete de energie distincte, proportional cu frecventa. Datorita rezultatelor mai precise pe care le-a obtinut experimental mai tarziu, el a putut sa stabilesca anumiti parametrii, cunoscuti sub denumirea de constantele Planck, deduse dintr-un set de masuratori care reprezinta momentul cinetic sau lungimea de unda a pachetului initial de energie. Aceasta idee a fost considerata absurda pana cand Einstein a aplicat-o efectului fotoelectric, descriind lumina ca fiind o particula, care mai tarziu a fost denumita foton. Max Planck a primit pana la urma Premiul Nobel, in 1918, pentru contributia sa la intelegerea acestui efect, contributie care a consolidat revolutia cuantica.

In 1899, Max Planck isi extindea aplicatiile asupra unitatilor sale fundamentale, cunoscute acum sub numele de unitati Planck. Cantitatile Planck sunt unitati naturale, fara concepte arbitrare, bazate pe constantele fundamentale ale fizicii. De exemplu, timpul Planck este definit ca fiind timpul necesar pentru un foton (un pachet de energie) sa acopere o lungime Planck.

O lungime Planck este lungimea minima a campului electromagnetic sau, daca vreti, cea mai mica vibratie posibila a radiatiei electromagnetice. Este important de remarcat ca teoria initiala a corpurilor negre a fost construita cu mult timp inainte de conceptualizarea si descoperirea gaurilor negre, care sunt, ele insele, corpuri negre aproape perfecte. Prin urmare, aceasta sugereaza in mod clar ca exista cu siguranta mijloace specifice mult mai potrivite prin care forta gravitationala si masa unei gauri negre pot fi exprimate sub forma numerelor intregi distincte de pe scala cuantica si aceasta este ceea ce ne arata Nasim Haramein.

Emisia spontana nu a putut fi explicata prin parametrii mecanicii cuantice. Mecanica cuantica, pe cont propriu, nu a putut explica acest comportament in contextul unei teorii in care dinamicile atomului sunt cuantificate, nu insa si campul electromagnetic. (Atunci cand primele calcule au fost facute, nu s-a gasit nici-o probabilitate pentru emisiile spontane). A fost necesara generalizarea mecanicii cuantice, pe de o parte, pentru a se lua in considerare emisiile spontane si alte dinamici observate in lumea cuantica și, pe de alta parte, pentru a gasi un mijloc care sa permita legarea relativitatii speciale de scala cuantica. A fost necesar ca mecanica cuantica sa-si extinda cadrul pentru a intelege campurile electromagnetice ca pe niste moduri cuantificate de oscilatii aflate in fiecare punct din spatiu. Aceasta a condus la dezvoltarea teoriei campului cuantic, lansata de Paul Dirac la inceputul anilor 1920, impreuna cu ecuatia lui, care, de atunci, a devenit celebra.

Pe scurt, teoria campului cuantic descrie spatiul ca si cum acesta ar fi umplut cu pachete distincte de unde si de energie, fara legatura intre ele. In 1913, Albert Einstein si Otto Stern au stabilit ca vidul cuantic (structura spațiu-timp pe scara cuantica), demonstreaza fluctuatii energetice majore chiar si la o temperatura de zero absolut, fluctuatii energetice care si-au castigat numele de "Energia Punctului Zero".